Meniu companie

S-a găsit “Spiritul Farmec”!

Cluj-Napoca, 06 noiembrie 2012 – Ioana Păcurar a reuşit să suprindă cel mai bine “Spiritul Farmec” şi a câştigat provocarea lansată acum o săptămână!
Poza ei a reuşit să cucerească juriul şi i-a adus un premiu în valoare de 300 lei, care va fi acordat în produse Farmec. În plus, poza realizată de Ioana Păcurar va expusă în sala de Expoziţii din cadrul companiei.
Cele mai bune fotografii sunt expuse la Casa TIFF, strada Universității nr.6, în perioada 6 noiembrie – 14 noiembrie 2012 sub numele de Vernisaj Spiritul Farmec.  Vernisajul este deschis publicului larg şi nu se percepe nicio taxă de intrare.

Poza câștigatoare o găsiți atașată iar o galerie foto de la eveniment puteți vizualiza urmând acest link.
În data de 22 octombrie 2012, onlinerii clujeni care au folosit aplicatia Instagram pe telefoanele mobile au fost aşteptaţi la Farmec pentru a surprinde “Spiritul Farmec”. Aceştia au avut parte de un tur special care a inclus secţia de cosmetice, laboratorul de eficacitate sau laboratorul de cercetare, fiecare pozând folosindu-se de Instagram, ce consideră a fi spiritul Farmec. Fotografiile realizate prin Instagram au fost uploadate pe conturile de social media ale participanților, prin intermediul hashtagului #spiritulfarmec.
Este pentru prima dată când un brand românesc şi-a deschis porţile pentru un eveniment în cadrul căruia fotografiile au fost realizate strict prin intermediul aplicaţiei Instagram.
Preşedintele Juriului a fost Mircea Turdean, Director General Farmec, care a analizat şi a punctat modul în care participanţii au reuşit să surprindă spiritul companiei, bloggerul Andrei Crivăț a jurizat potențialul de viralizare al fotografiilor în mediul online, iar fotoreporterul Eugen Olariu a jurizat compoziţia artistică.

Ce este Instragram?
Instagram este, în primul rând o aplicație, dar, de asemenea, este și o rețea de socializare. Aplicația Instagram poate fi instalată doar pe sistemele iOS și Android – adică pe telefoane smart și poate adăuga o varietate de filtre și efecte fotografiilor. De asemenea, te conectează pe rețeaua Instagram, unde ceilalți utilizatori pot vizualiza pozele tale. Toate acestea se întâmplă în telefonul sau tableta ta, iar pozele pot fi partajate și trimise pe facebook, twitter și alte rețele de socializare. Recent, rețeaua Instagram a fost achiziționată de către Facebook pentru 1 miliard de dolari.

Despre Farmec SA Cluj-Napoca
Farmec SA Cluj-Napoca, cel mai mare producător român de cosmetice, deţine mărci recunoscute internaţional, printre care Gerovital H3 Evolution, Gerovital H3 prof. dr. Ana Aslan, Gerovital Plant, Aslavital şi Farmec. Din luna decembrie 2011, peste 200 de produse din portofoliul Farmec pot fi achiziţionate şi online, direct de pe site-ul farmec.ro.
În prezent, produsele Farmec ajung pe toate continentele, în ţări din Europa, Asia şi America de Nord, unele dintre principalele pieţe fiind Japonia, Liban, Emiratele Arabe Unite şi ţări din Europa, precum Ungaria, Spania, Italia sau Grecia. Din 2002, drept recunoaştere a calităţii produselor sale, compania deţine Certificatul Internaţional de Calitate ISO 9001. Din iunie 2008, Farmec deţine drepturile integrale de utilizare a mărcii Gerovital.
Pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi legate de brand, sfaturi utile din partea specialiştilor noştri, surprize şi concursuri ne puteţi urmări şi pe conturile noastre de social media.
Twitter: https://twitter.com/#!/farmec
Facebook: facebook.com/farmec.company
Contact Media
Alina Crancau
Specialist PR Online Farmec SA Cluj-Napoca 400616 Str. Henri Barbusse nr. 16 T +40-372-647.175 M +40-734-881.199 F +40-372-647.175 [email protected] | www.farmec.ro