Ce sunt cearcănele
Cearcănele sunt cercurile întunecate de sub ochi, care apar de cele mai multe ori din cauza oboselii. Uneori, cearcănele pot fi confundate cu umbrele formate de ochii umflați sau cu zonele mai retrase de sub ochi, care se dezvoltă ca parte naturală a procesului de înaintare în vârstă.
De cele mai multe ori, cearcănele nu reprezintă o problemă medicală. Dacă, totuși, decolorarea și umflarea apar sub un singur ochi și par să se agraveze în timp, este bine să faci o programare la medicul dermatolog.
În funcție de cauzele cearcănelor, medicul va recomanda diverse remedii, de la creme fără prescripție medicală, pînă la tratament medicamentos ori intervenții chirurgicale. Terapia cu laser ori peelingurile chimice pot fi de ajutor în unele cazuri, golurile de sub ochi pot fi umplute cu soluții injectabile, iar intervenția chirurgicală poate elimina pleoapele umflate. Dacă situația nu este foarte gravă, există o mulțime de remedii naturiste care pot remedia această afecțiune.
Tipuri de cearcăne
Umbrele de sub ochi sunt destul de neplăcute, având ca rezultat întunecarea întregului chip. Cearcănele te pot face să arăți ca și cum n-ai dormit de două nopți, chiar dacă nu ai o problemă reală cu somnul. Există trei tipuri de cearcăne, astfel:
Cearcăne maronii
Se remarcă prin faptul că atunci când întinzi pielea de sub ochi, cearcănele se mișcă odată cu pielea. Cearcănele maronii se pot datora alergiilor, febrei fânului, dermatitei, etc. și frecării zonei ochilor din cauza mâncărimii. Este o problemă de sănătate mai complexă, care va trebui abordată ca atare. Ca remediu, poți aplica comprese reci care vor calma mâncărimea și va trebui să nu te freci. Machiajul trebuie îndepărtat cu mișcări blânde și va trebui să folosești cosmetice antialergice. Protejează zona ochilor de expunerea la soare.
Cearcăne negre
Sunt descrise prin faptul că atunci când întinzi pielea de sub ochi, culoarea se luminează. Cauza poate fi înaintarea în vârstă, iar pentru îmbunătățirea situației este recomandat să folosești cosmetice anti-îmbătrânire, să mănânci alimente sănătoase și să faci mișcare.
Cearcăne mov
Sunt specifice prin faptul că atunci când întinzi pielea de sub ochii, culoarea rămâne pe loc. Pentru a le atenua, se recomandă multă odihnă, evitarea stresului și o alimentație sănătoasă.
Cauzele apariției cearcănelor
Îmbătrânirea. Deoarece pielea de sub ochi este subțire și delicată, pe măsură ce înaintăm în vârstă, pielea devine și mai subțire, iar vasele de sânge devin mai proeminente.
Ereditatea. Moștenirea genetică poate juca un rol important în apariția cearcănelor din jurul ochilor.
Nutriție deficitară. Cearcănele din jurul ochilor pot avea la bază un deficit de vitaminele A, C, K, E, dar și alte substanțe nutritive. O dietă sănătoasă și hrănitoare poate remedia gravitatea cearcănelor.
Oboseala. Lipsa somnului ori oboseala excesivă, au ca rezultat o piele palidă, făcând sângele de sub piele să devină mai vizibil și să pară mai albastru sau întunecat la culoare.
Nicotina și alcoolul. Petrecerile târzii, împreună cu fumatul și consumul de alcool pot face ravagii pielii, provocând cercuri întunecate. Cearcănele pot fi un semn al deshidratării, astfel încât un consum rezonabil de apă ar putea rezolva această situație.
Cearcănele la copii
Cei mici pot suferi de apariția cearcănelor și a pungilor sub ochi, din aceleași motive fiziologice precum adulții. Pielea din jurul ochilor este mai subțire și mai transparentă decât alte părți ale feței, astfel încît nu poate acoperi complet țesutul moale și venele. De multe ori, la copii, cearcănele sunt agravate de retenția de lichide, motiv pentru care pot deveni mai proeminente după o masă sărată.
Cel mai frecvent factor este lipsa somnului, care determină dilatarea vaselor de sânge de sub ochi, crescând retenția de lichide și formarea unor cearcane și mai întunecate.
Atunci când un copil are cearcăne deși doarme suficient, este recomandat un consult pediatric, pentru a elimina orice alte cauze legate de starea de sănătate.
Tratamente pentru cearcăne
Medicul dermatolog poate oferi sfaturi și tratamente pentru rezolvarea cearcănelor care pot fi atât de inestetice.
Creme topice
Sunt cremele de albire care pot ajuta la reducerea hiperpigmentarii. Acestea pot include hidrochinonă, tretinoin sau o combinație a ambelor.
Acid kojic
Este un produs natural care provine din două specii de ciuperci. Cu toate acestea trebuie să fii informată de medic referitor la efectele secundare, printre care dermatită sau înroșirea pielii.
Vitamina C topică
O loțiune pe bază de vitamina C, concentrație 10%, utilizată pe parcursul a minim 6 luni, poate fi eficientă pentru a ilumina zona de sub ochi.
Peeling chimic
Este un tratament cosmetic care utilizează alfa hidroxi acizi, cum este acidul glicolic, ce pot ajuta la reducerea hiperpigmentării de sub ochi.
Tratament laser
Este o soluție eficientă pentru eliminarea cearcănelor. Procedurile laser mai puțin invazive pot reduce riscul de cicatrizare sau alte efecte secundare potențiale.
Injecții cu substanțe de umplutură (filler)
Dacă subțierea pielii sau pierderea țesutului gras cauzează cearcăne sub ochi, injecțiile cu soluții de umplutură pot fi o soluție eficientă. Se poate utiliza plasmă sau acid hialuronic.
Intervenții chirurgicale
Numită blefaroplastie, această intervenție specifică în zona pleoapelor, poate elimina cearcănele care se datorează depunerilor de grăsime sau pielii suplimentare din zona ochilor.
Rolul cosmeticelor anticearcăn
Cremele anticearcăn sunt unele dintre cele mai importante produse de machiaj care trebuie să existe în trusa ta. Aceste creme ascund petele și îngrijesc delicat zona din jurul ochilor. Fardul de ochi nu este conceput pentru a fi aplicat direct pe piele, pur și simplu, nu va dura foarte mult timp. Dacă utilizezi în schimb un anticearcăn, pe care să îl aplici ca bază pentru machiaj, vei obține un aspect mult mai proaspăt și mai tânăr în zona ochilor. O cremă de calitate înaltă va avea rezultate uimitoare. Make-up artiștii aplică întotdeauna corectorul, deoarece este cheia pentru obținerea unui rezultat profesional.
Remedii naturiste pentru cearcăne
Cearcănele pot fi diminuate sau chiar eliminate cu ajutorul unor remedii naturiste simple. Chiar dacă unele nu sunt dovedite științific, merită să fie încercate, deoarece sunt accesibile și nu au efecte secundare.
Castravete
Aplicarea feliilor de castravete pe ochi poate calma ochii obosiți și poate reduce umflăturile. Conținutul ridicat de apă și vitamina C al castraveților poate ajuta la hrănirea și hidratarea pielii. Castravetele este și o importantă sursă de siliciu, care este esențial pentru o piele sănătoasă.
Comprese reci
Acestea au un efect contractant pentru vasele de sânge, reducând în mod vizibil aspectul cearcănelor.
Pliculețe de ceai
După ce îți faci un ceai nu arunca pliculețele folosite, ci pune-le în congelator. Când ai cearcăne sau ochi umflați, pune pliculețe pe ochi, și vei vedea un efect instant. Poți utiliza ceai negru, verde sau de plante. Cofeina are proprietăți antioxidante și stimulează circulația sângelui.
Cum poți preveni apariția cearcănelor
Aplicarea rutinelor cosmetice poate avea rezultate deosebit de satisfăcătoare, cu singura condiție să ai răbdare și consecvență. Minim 4 săptămâni este nevoie până vor apărea primele îmbunătățiri, astfel încât nu trebuie să te descurajezi dacă timpul trece, iar cearcănele sunt încă acolo.
Îngrijirea corectă a zonei din jurul ochilor
Aplică cremă hidratantă de două ori pe zi
Hidratarea este esențială pentru pielea ta, din acest motiv, crema trebuie aplicată de două ori pe zi, dimineața și seara. Utilizează dimineața o cremă mai ușoară, cu un factor de protecție, iar seara o cremă mai concentrată, împreună cu o cremă pentru ochi, înainte de a merge la culcare.
Folosește mască pentru ochi
Aceasta mască pentru ochi este un produs cu acțiune complexă datorită principiilor active înglobate în formulare. Structura măștii se bazează pe emulgatori naturali şi uleiuri de origine vegetală care aduc avantajul unor ingredienţi eco green şi a unei percepţii senzoriale plăcute la aplicare.
Demachiază-te corect
Nu te culca cu machiaj pe față și nu freca rimelul și creionul de ochi. Folosește un demachiant de calitate, care să curețe delicat fața și să lase tenul să respire.
Spală-te corect pe față
Evită apa fierbinte, deoarece aceasta acționează ca un agent inflamator și îți va face ochii mai roșii și chiar îi va umfla. Folosește întotdeauna apă călduță și un gel de față blând, eventual antialergic.
Odată cu înaintarea în vârstă, pielea pierde în mod natural colagen și se subțiază, din acest motiv, indiferent de tipul de ten pe care îl ai sau de obiceiurile bune pe care le practici, cearcănele vor apărea inevitabil. Expunerea la soare grăbește procesul de descompunere a colagenului, astfel încât aplicarea protecției solare pe față și sub ochi, nu trebuie neglijată niciodată. Purtarea ochelarilor de soare, cu lentile polarizate poate aduce un plus de protecție ochilor, așa că nu ezita să îi folosești chiar și atunci când soarele este acoperit de nori.
Ereditatea este cel mai important factor determinant pentru tipul de piele pe care îl avem și pentru cum vom arăta pe măsură ce înaintăm în vârstă. Cei care au moștenit o piele albă și subțire tind să aibă cearcăne mai pregnante, mai ales datorită faptului că atunci când sângele se acumulează în capilarele de la ochi, este mult mai evident datorită pielii mai deschise la culoare.
La fel ca și ridurile sau petele de vârstă, cearcănele sunt, pentru majoritatea oamenilor, mai mult o problemă de estetică decât una legată de starea de sănătate. Din fericire, există numeroase metode cu ajutorul cărora cearcănele pot fi diminuate, eliminate sau acoperite. Atunci când înțelegi care este cauza cearcănelor tale, poți alege tratamentul adecvat, pentru obținerea celor mai bune rezultate.
Inapoi la lista de articole