Meniu companie

De ce ne protejăm de soare și cum – din cap până în picioare

Beneficiile soarelui sunt incontestabile. Îți menține sănătatea psihică, îți întărește sistemul imunitar și oasele, reprezintă un stimul pentru sinteza vitaminei D și contribuie la ameliorarea unor afecțiuni dermatologice, precum psoriazis, vitiligo sau dermatita atopică.

Totodată, expunerea necontrolată la soare înseamnă și asumarea unor riscuri. Arsurile, insolațiile și îmbătrânirea prematură a pielii sunt doar câteva dintre riscuri și pot fi eliminate sau diminuate cu puțină atenție față de protecția solară.

Lumina soarelui

Lumina soarelui este formată din raze roșii, portocalii, verzi și albastre, în foarte multe nuanțe. Acest spectru de raze creează ceea ce numim „lumina albă” sau „lumina soarelui”. Din spectru fac parte radiațiile ultraviolete (UV) – cum sunt razele UVA și UVB, ce se diferențiază prin lungimile de undă, dar și „lumina albastră” sau lumina vizibilă (VL) și „lumina infraroșie” sau radiațiile infraroșii (IR), care toate au efecte asupra epidermei.

Razele UV sunt cele mai periculoase, fiindcă au o energie mare, ce le face capabile să producă modificări la nivelul pielii, care generează apariția bronzului.

Bronzul este reacția de apărare a pielii la expunerea solară. Epiderma reacționează la acest tip de agresiune prin uscare, îngroșare și prin producerea de melanină – substanța care determină pigmentarea pielii.

Minighid de protecție solară

  • Alege protecția potrivită pentru fototipul tău de piele
  • Aplică crema de protecție cu 15 – 20 de minute înainte de expunere
  • Utilizează protecția solară zilnic – nu doar vara la plajă
  • Folosește protecție solară chiar dacă stai la umbră sau în zilele cu cer acoperit de nori
  • Rezistă tentației de a sta la plajă prea mult din prima zi – mărește timpul treptat
  • Evită expunerea la soare între 11:00 și 15:00
  • Utilizează protecția vestimentară – pălării, ochelari de soare
  • Aplică crema de protecție din 2 în 2 ore când stai la plajă
  • Folosește creme de protecție chiar dacă te-ai bronzat deja
  • Nu expune la soare sugari și copii mici
  • Evită expunerea la soare în perioade de tratament cu antibiotice, antidiabetice, anxiolitice, antidepresive, somnifere, produse hormonale, anticanceroase, diuretice
  • Nu folosi parfumuri pe bază de alcool înainte de expunerea la soare
  • Nu consuma în exces băuturi care deshidratează – cafea, ceai cu cofeină, alcool
  • Asigură corpului tău o hidratare corespunzătoare – apă, fructe, legume
  • Calmează și hidratează pielea după expunerea la soare cu produse dedicate

Gama Gerovital H3 Derma+ Sun – Expertă în soare

Cele mai recente studii dezvăluie faptul că protecția împotriva razelor UV nu mai este suficientă. VL și IR au efecte cel puțin la fel de periculoase, de care este bine să te ferești.

Lumina albastră (VL) – emisă de soare și de dispozitivele digitale, induce stresul oxidativ în piele. Acest lucru contribuie la îmbătrânirea pielii, la fel ca expunerea la UVA. Cercetătorii apreciază că lumina albastră are capacitatea de a penetra mai adânc în piele, comparativ cu lumina UVA și UVB. VL poate fi de asemenea mai activă în inducerea pigmentării în comparație cu lumina UV.

Lumina infraroșie (IR) este și ea responsabilă de fotoîmbătrânirea pielii prin denaturarea structurilor de apărare din piele. Ea aparține spectrului electromagnetic, este invizibilă ochiului uman, însă oamenii o pot simți ca și căldură. Cu cât este mai cald obiectul, cu atât emite mai multă radiație infraroșie.

Farmec a lansat în sezonul 2015 prima linie de produse dermatocosmetice solare – Gerovital H3 DERMA+ SUN, creată în colaborare cu specialişti din domeniul sănătăţii, pentru a răspunde nevoii de protejare a pielii împotriva agresiunii radiaţiilor solare UVA și UVB.

În sezonul 2020, relansează o formă modernizată a gamei – Gerovital H3 Derma+ SUN EXPERT cu formule adaptate la ultimele trenduri din domeniul dermatocosmeticelor solare pentru a crea un scut cât mai eficient împotriva agresiunii radiațiilor de tip UVA, UVB, VL și IR.

Inovația cu ocazia relansării: tehnologia PHYSABLOCK

Ingredientul în jurul căruia s-a construit tehnologia este Physavie® – activ vegetal extras din planta de origine tropicală Physalis angulata, cu proprietăți importante de protecție a pielii expuse la soare.
asociere inovatoare de filtre solare și principii active care asigură protecție avansată împotriva unui spectru mai larg de radiații: UVA, UVB, VL și IR

  • stimulează eficient mecanismele naturale de apărare ale pielii împotriva efectelor dăunătoare declanșate de radiațiile solare
  • reduce semnificativ cantitatea de radiații care ajunge în piele și o protejează împotriva fotoîmbătrânirii și distrugerii fibrelor de colagen
  • activează capacitatea proprie de apărare a pielii împotriva radiațiilor UV şi reduce degradarea fibrelor de colagen și elastină


Cremă de față cu protecție solară 

  • Protejează împotriva fotoîmbătrânirii
  • Pigmenții asociați în formulare sunt de origine naturală și au o biocompatibilitate bună cu pielea – oferă un aspect luminos, sănătos
  • Nu conține parfum și alcool.
  • Se utilizează pe tot parcursul anului în zilele însorite
  • Tenta naturală de culoare este potrivită pentru fototipuri deschise de piele.
  • Tenta aurie de culoare este potrivită pentru fototipuri închise de piele sau piele bronzată.

Lapte de corp cu factor de protecție solară SPF 30 sau SPF 50

  • Protejează împotriva fotoîmbătrânirii pielii corpului
  • Sunt asociate în formulare Uleiul natural ecocertificat INCA Omega – bogat în acizi grași esențiali omega 3-6-9) și Vitamina E
  • Textura produsului este uşoară şi plăcută, non-grasă, rezistentă la apă

Cremă cu protecție solară pentru copii

  • Asigură protecție avansată pentru copii și bebeluși peste 6 luni
  • Are în formulare uleiuri şi esteri grași naturali – Unt de cacao, Caprylic/Capric Triglyceride, care joacă un rol important în restaurarea stratului hidrolipidic protector al epidermei, în menţinerea integrităţii pielii sensibile, emolierea și protejarea pielii împotriva temperaturii excesive, generatoare de reacții oxidative
  • Textura este emolientă, rezistentă la apă, fără parfum, fără alcool

Loțiune calmantă după plajă 

  • Stimulează mecanismele de apărare ale pielii
  • Loțiunea este destinată aplicării după plajă, pentru calmarea pielii înroşite, supraexpuse la soare
  • Formula conține extract de Boswelia Serrata – utilizat ca remediu în medicina ayurvedică, care prin asociere cu D-pantenolul, Bisabololul, Glicerina și Mentolul au o acțiune sinergică de calmare și restabilire a confortului pielii agresate de supraexpunerea la soare
  • Textura este uşoară, se repartizează și se absoarbe cu ușurință și creează o plăcută senzație de răcorire

Gel reparator după plajă

  • Este special conceput pentru a reface funcția de barieră a pielii deshidratate ca urmare a agresiunii radiațiilor UV și pentru a grăbi refacerea epidermei după băile de soare
  • Reduce pruritul, iritațiile și orice disconfort al pielii sensibilizate de expunerea la soare

8 zone de pe corp de care poate uiți când aplici crema de protecție solară

femeie cu ochelari de soare concept protectie uv
1. SCALPUL

Părul nu este întotdeauna cea mai bună protecție împotriva razelor dăunătoare. Ca să îți protejezi scalpul, poartă o pălărie sau aplică crema de protecție și pe această zonă, dacă este posibil.

2. PĂRUL

Efectele mai puțin dorite ale soarelui asupra părului nu se văd imediat, cum se întâmplă în cazul pielii. Asta nu înseamnă că nu există. Pentru a-l proteja, alege să îl acoperi sau aplică un produs dedicat, cum este Serul termoprotector cu keratină Gerovital Tratament Expert.

3. URECHILE
Nu uita de urechi atunci când aplici crema de protecție solară pentru față, mai ales în zilele în care urmează să petreci multe ore în soare. O pălărie ajută și ea ca să eviți orice efect neplăcut de la arsuri sau posibile afecțiuni ale pielii.

4. PLEOAPELE
Pleoapele pot fi protejate atât cu crema de protecție solară pentru față sau cu o pălărie, cât și prin purtarea ochelarilor de soare împotriva radiațiilor nocive.

5. GÂTUL

Când aplici crema de față împotriva razelor, nu uita de gât. Este la fel de expus ca tenul sau urechile, și are nevoie de atenție suplimentară. Decolteul reprezintă o altă zonă pe care e bine să nu o lași neacoperită cu factor de protecție când ieși din casă, mai ales vara.

6. BUZELE
Pentru buze folosește un produs care sporește nivelul lor de hidratare. Printre acestea se numără și Balsamul de buze Gerovital Beauty, pe care îl poți purta mereu cu tine.

7. GENUNCHII
Genunchii, atât în partea superioară, cât și inferioară, dar și degetele de la picioare sunt două zone ale corpului, care, la fel ca celelalte, pot suferi arsuri datorită expunerii la soare. Nu uita să le protejezi, inclusiv în zilele când nu mergi la plajă.

8. MÂINILE
După ce ai avut grijă ca fiecare centimentru al corpului să fie protejat de soare, nu uita să faci același lucru și pentru mâini. Acestea sunt printre cele mai expuse zone în fața radiațiilor și, astfel, printre zonele care îmbătrânesc cel mai devreme.

Inapoi la lista de articole

Cuprins