Meniu companie

Extractul de Floare de colţ din Gerovital Plant

Floarea de colţ este într-adevăr o specie ocrotită, însă numai dacă vorbim despre planta spontană, care creşte sălbatic pe crestele munţilor. Dacă planta provine însă din culturi organice controlate, este însămânţată şi cultivată, lucrurile stau cu totul altfel şi asta ne permite să valorificăm beneficiile acestei plante minunate fără să îi afectăm existenţa.

Această a doua situaţie este cea în care se găseşte planta care stă la baza produselor noastre.

Extractul bio de floare de colţ, certificat ECOCERT Franţa, nu provine de la plante spontane, ci din culturi organice, din Alpii Elveţieni.

Extractul bio de floare de colţ folosit în produsele Gerovital Plant, produs de DSM/Alpaflor, provine de la plante obţinute din culturi pe care Alpaflor le-a dezvoltat împreună cu ferme montane din Alpi care au peste 20 de ani de experienţă în cultivarea de plante organice, printre care şi floarea de colţ. Fabrica Alpaflor se află în Vouvry, regiunea Valais, din Elveţia, în apropierea culturilor.

Cultivarea plantei nu este simplă. Floarea de colţ creşte la altitudini mari, de 1000-1500 m, nu înfloreşte în primul an, iar câmpurile cu floare de colţ se culeg numai din anul al doilea, până în al partulea an de cultură, recoltarea realizându-se manual.
 
Avantajul culturilor organice este faptul că plantele sunt atent supravegheate şi li se asigură puritatea, de la cultivarea seminţelor, până la obţinerea extractelor. Floarea de colţ este cultivată fără a fi folosite ierbicide, pesticide sau fertilizatori minerali.

De ce floare de colţ?!

Puţină lume ştie că floarea de colţ este un excelent ingredient cosmetic. Rezistenţa pe care o arată în faţa radiaţiilor UV, a presiunii atmosferice scăzute, a umidităţii şi temperaturilor extreme face ca această floare să protejeze pielea la fel cum se protejează singură. Efectele pozitive asupra pielii sunt numeroase: efect anti-aging şi antioxidant, protecţie împotriva radiaţiilor UV, regenerare pentru pielea stresată, sensibilă şi ridată.

Inapoi la lista de articole

Cuprins