Meniu companie

Performanță pe toată linia cu noile produse Gerovital MEN

Noua gamă Gerovital MEN oferă soluții complete pentru toate nevoile de îngrijire a bărbaților. Linia conține produse perfect compatibile cu pielea sau scalpul bărbaților.

Gerovital MEN este despre și pentru bărbații puternici, activi și care știu că performanța începe cu grija de sine pe toate planurile.

Ai toate motivele să alegi îngrijirea cu Gerovital MEN:

  • EXPERIENȚĂ: tradiția de peste 50 de ani a brandului Gerovital.
  • CERCETARE și INOVAȚIE: produse create de specialiști, cu formule și concentrații specifice pielii bărbaților.
  • EFICIENȚĂ: conțin ingrediențe active de ultimă generație care conferă beneficii multiple într-un singur produs.
  • PERFORMANȚĂ: echilibrul perfect între ingrediente tradiționale și ultimele inovații din domeniu.

Diferențe între gama veche Gerovital H3 Men și noua gamă Gerovital Men

Pentru că bărbieritul face parte din ritualul zilnic de aranjare, rețeta Spumei de ras cu mentol a fost îmbunătățită, pentru a oferi un bărbierit profund, confortabil și fără iritații.
În plus, pentru persoanele cu tenul sensibil gama conține un produs nou pentru bărbierit Spuma de ras Sensitive. Spuma are parfum discret și plăcut, calmează pielea ușor iritabilă în timpul bărbieririi, îngrijește și protejează pielea împotriva iritațiilor.
După bărbierit, Loțiunea după ras din vechea gamă asigură în continuare senzația plăcută de prospețime, hidratare și revigorare.

Pielea bărbaților este mai groasă și mai ușor predispusă deshidratării. Astfel, pentru a evita uscarea pielii, în noua Cremă antirid am mărit concentrația de acid hialuronic pur și lipozomal. Folosirea zilnică a cremei antirid previne îmbătrânirea prematură și îmbunătățește aspectul pielii. Noua formulă este la fel de lejeră, se absoarbe rapid în piele și nu lasă urme grase. Crema se poate folosi în special pentru ten, dar și pentru îngrijirea mâinilor și a pielii corpului.

Un produs nou în gamă este setul de 10 Fiole cu Acid Hialuronic 5%. Acesta este primul produs românesc sub formă de fiole destinat bărbaților. Serul din fiole conceput într-o formulă și concentrație speciale pentru pielea bărbaților, diminuează efectele pe care bărbieritul zilnic, mediul ambiant și ritmul de viață tot mai alert le pot avea aspura tenului.

Căderea părului este o problemă cu care se confruntă mulți bărbați, iar noua soluție pe care o găsești în gama Gerovital MEN este un tratament intensiv cu Fiolele anticădere, ce conține principii active ca: Redensyl, Glicină, Procapil, Biogapigen și vitamine. Ingredientele acționează sinergic pentru a remedia problema căderii părului, întăresc rădăcina, reduc sebumul și aspectul de păr gras.

În noua gamă rețetele deodorantelor antiperspirante s-au păstrat, pentru a oferi aceeași protectie eficientă împotriva transpiratiei, fără urme albe și senzația de prospețime pentru întreaga zi.

Din punct de vedere vizual grafica a fost îmbunătățită pentru a sugera beneficiul principal al fiecărui produs și pentru a facilita alegerea produselor în funcție de destinație.

Structura și NOUTĂȚILE gamei

Cu noile produse Gerovital MEN poți să îți creezi pachete complete necesare ritualului zilnic de îngrijire.

Produse pentru TEN

Concepută special pentru pielea bărbaților, este ideală pentru utilizarea de zi cu zi , în vederea restabilirii tonusului pierdut datorită stresului zilnic.
Prin combinația complexă de principii active: Ion-Moist4Men care ajută la reechilibrarea componentelor factorului natural de hidratare (NMF) și două tipuri de acid hialuronic: PUDRĂ (care acționează în exterior) și LIPOZOMAL (care acționează în interior), serul redă vitalitate tenului, prelungindu-i aspectul tineresc.
Produsele calmează pielea ușor iritabilă în timpul bărbieririi, asigură un bărbierit perfect și piele împrospătată, îngrijește delicat și lasă pielea suplă și relaxată.

Vezi toate produsele pentru ten

Produse pentru PĂR

Tratamentul anticădere are un efect de întârziere a îmbătrânirii și atrofierii rădăcinii firelor de păr. Prin îmbunătățirea metabolismului celular se fortifică rădăcina și se stimulează creșterea sănătoasă a părului.
Pentru eficiență, folosește-l în asociere cu fiolele anticădere. Șamponul conține biocomplexe de ultimă generație, ce ajută la stoparea căderii excesive a părului.
Perfect compatibil cu scalpul bărbătesc și cu formulă concentrată în principii active cu acțiune antimicotică, șamponul elimină mătreața și efectele ei – roșeață, mâncărime, usturime, lăsând scalpul curat și proaspăt.
Șamponul conține ingredienți cu acțiune blândă ce curăță delicat, hidratează și protejează firul de păr. Provitamina B5 are acțiune hidratantă, favorizând menținerea elasticității părului și are efect reparator. E potrivit persoanelor care fac mult sport și au nevoie de șampon zilnic.

Vezi toate produsele pentru păr

Produse pentru CORP

Conţin principii active ca glicerină, provitamina B5, mentol și sunt destinate curățării feței, corpului și părului, având un efect ușor răcoritor și energizant. Gelurile sunt disponibile în 4 variante: ACTIVE, WILD, REVIGORANT și FRESH, iar pentru o îngrijire perfectă, se recomandă utilizarea gelului de duș alături de deodorantele potrivite.

Disponibile în 4 variante: ACTIVE, WILD, SEDUCTIVE ȘI FRESH, fiecare cu parfumuri masculine persistente, oferă protecție eficientă împotriva transpirației, pe parcursul întregii zile. Fără pete albe pe haine!

Inapoi la lista de articole

Cuprins