Meniu companie

Radicalii liberi: ce sunt și ce efecte au

Radicalii liberi au devenit un subiect foarte disputat în industria frumuseții, mai ales în contextul în care societatea din zilele noastre pune tot mai mult accent pe imagine. Despre aceștia se spune, deseori, că sunt adevărați inamici ai tinereții, ei având o serie de efecte negative asupra pielii noastre. Ridurile, pielea ternă și uscată și hiperpigmentarea sunt o consecință a impactului pe care îl au radicalii liberi pentru pielea noastră. Efectele lor dăunătoare nu amenință, însă, doar sănătatea pielii, ci și sănătatea generală a organismului.

Dedicăm acest material studiului radicalilor liberi și a modalităților prin care putem combate acțiunea lor.

Ce sunt radicalii liberi

O definiție simplă a radicalilor liberi afirmă că aceștia sunt compuși chimici secundari, care apar, pe de-o parte, ca urmare a unor procese ce au loc firesc în organismul uman, pe de altă parte, ca un rezultat al influenței factorilor externi nocivi pentru piele.

Din punct de vedere chimic, radicalii liberi sunt atomi sau molecule care conțin electroni impari. Despre ei se mai știe și că joacă un rol esențial în anumite procese biologice vitale pentru corpul uman, cum ar fi distrugerea intercelulară a bacteriilor. De asemenea, studiile au demonstrat că radicalii liberi sunt implicați și în fenomenul de semnalizare redox. Așadar, radicalii liberi nu sunt întotdeauna un inamic al sănătății. Din contră, am putea spune; ei sunt necesari vieții.

Aceștia devin periculoși doar în anumite condiții. Concret, trebuie să ne ferim de acțiunea lor în momentul în care devin reactivi, din cauza a diverși stimuli. Reactivitatea acestora este un factor principal care produce reacții adverse nedorite cu leziuni celulare, astfel radicalii liberi contribuind la apariția unor boli precum: diabetul, cancerul, atacul vascular cerebral, infarct, boala Parkinson, Alzheimer și altele. Radicalii liberi reactivi sunt, de asemenea, responsabili pentru cancer sau pentru afecțiunile oftalmologice.

Ce este stresul oxidativ

Stresul oxidativ este un alt concept despre care se discută în conexiune cu radicalii liberi. Acesta se manifestă atunci când în organism apar dezechilibre între producția de oxigen reactiv (inclusiv radicali liberi) și capacitatea de detoxifiere a reactivilor intermediari. Practic, atunci când o celulă este expusă la mai mulți compuși reactivi de oxigen, se poate degrada.
Astfel, stresul oxidativ contribuie la procesele de îmbătrânire și la fiziopatologia bolilor cardiace sau neurodegenerative.

Stresul oxidativ este generat de o serie de factori de mediu printre care razele UV, agenți patogeni, poluarea și acțiunea erbicidelor.

Când vorbim despre factorii de risc ai stresului oxidativ trebuie să menționăm și cauzele alimentare. Astfel, dieta săracă în vitamine și antioxidanți va spori efectele stresului oxidativ. Stresul oxidativ apare și pe baza efortului fizic intens.

Ce efecte au radicalii liberi asupra pielii

Soarele, aerul și poluarea sunt trei factori de mediu care au un impact negativ asupra pielii noastre. Motivul? Aceștia produc, la nivel celular, substanțe biochimice toxice, denumite radicali liberi. Efectul cunoscut de americani drept ”free radical damage” se concretizează într-o serie de schimbări negative pe care le produc radicalii reactivi, schimbări care deși nu se simt, au efecte asupra pielii noastre. Cu alte cuvinte, radicalii liberi dăunători cauzează mutații în ADN, consecința fiind că pielea își pierde capacitatea de a produce colagen. În același timp, pielea va declanșa apariția unor celule cu malformații și va diminua capacitatea de vindecare a celor sănătoase. Astfel, este favorizat procesul de îmbătrânire celulară, care dă naștere ridurilor, care subțiază pielea și declanșează hiperpigmentarea tenului.

Ce sunt antioxidanții

detaliu fata femeie tanara care mananca struguri albiPentru contracararea efectului radicalilor liberi și, deci, implicit a stresului oxidativ, organismul produce antioxidanți. Totuși, cantitatea produsă în mod natural în corpul uman nu este suficientă pentru a neutraliza acțiunea nocivă a radicalilor liberi. Prin urmare, soluția optimă pentru a ne feri de efectele stresului oxidativ constă în creșterea aportului de antioxidanți prin consumul unor alimente care îi conțin. Desigur, putem apela și la suplimentele care conțin acești aliați ai sănătății noastre, însă principala sursă trebuie să rămână dieta adecvată.

Câteva dintre sursele alimentare care neutralizează acțiunea radicalilor liberi sunt:

Fructe

  • Mure;
  • Coacăze;
  • Zmeură;
  • Afine;
  • Struguri;
  • Fructe de soc;
  • Merișoare;
  • Maqui.

Legume

  • Varză;
  • Salată;
  • Spanac;
  • Gulii;
  • Broccoli;
  • Praz;
  • Spanac;
  • Cartofi dulci;
  • Linte;
  • Mazăre;
  • Fasole;
  • Soia.

Condimente

  • Oregano;
  • Rozmarinl;
  • Cimbru;
  • Scorțioară;

Cereale

  • Pastele integrale;
  • Florice de porumb;

Alte categorii:

  • Lapte organic;
  • Oua;
  • Iaurt;
  • Ulei de rapita;

Cum combatem acțiunea radicalilor liberi

spate femeie la plaja cu palarie pe cap si cu lotiune aplicata in forma de soare pe pieleAcțiunea radicalilor liberi poate fi combătută prin mai multe metode. Cea mai eficientă este, însă, adoptarea unei diete bogate în antioxidanți. Dacă mai sus ți-am oferit o listă de alimente recomandate în lupta cu stresul oxidativ, află acum care sunt cei mai importanți antioxidanți naturali:

  • Beta-carotenul
  • Vitamina A
  • Complexul de vitamine B
  • Vitamina C
  • Vitamina D
  • Vitamina E
  • Vitamina K
  • Enzimele
  • Mineralele: zinc, cupru, fier, mangam, seleniu
  • Flavonoizii și Catotenoizii

Aceste substanțe sunt benefice chiar și atunci când se află în componența produselor de îngrijire a pielii.

De asemenea, se impun o serie de metode de prevenire a stresului oxidativ, prin evitarea unor factori care favorizează activitatea radicalilor liberi, cum ar fi:

  • Fumatul
  • Alcoolul
  • Poluarea
  • Pesticidele
  • Toxinele
  • Stresul
  • Radiațiile
  • Soarele în exces
  • Mâncarea nesănătoasă
  • Conservanții

Concluzii

Radicalii liberi sunt un real pericol pentru sănătate și pentru frumusețe, dacă ne raportăm doar la problemele pe care le cauzează. Totuși, ei sunt esențiali pentru viață deoarece favorizează capacitatea organismului uman de a transforma aerul și alimentele ingerate în energie. De asemenea, ei consolidează sistemului imunitar, contracarând substanțele străine de la nivelul sângelui.

La fel de important de reținut este și faptul că reacțiile în lanț ale acestora provoacă în corp dezechilibre care nu pot fi trecute cu vederea. Radicalii liberi produc mutații celulare care, nu de puține ori, pot schimba codul ADN.

Antioxidanții sunt acei compuși chimici care țin sub control acțiunea radicalilor liberi. Organismul produce în mod natural antioxidanți, însă aportul lor trebuie suplimentat prin consumul de alimente care îi conțin. Licopenul, fitonutrienții, vitamina E și vitamina C sunt principalii antioxidanți care combat efectele stresului oxidativ.

Inapoi la lista de articole

Cuprins