Fiecare ten are caracteristicile lui, cu toate acestea este mai simplu să ne referim la câteva tipuri de ten, în funcție de caracteristicile comune ale acestora. Exită 5 tipuri de ten:
- ten normal: tenul normal este întâlnit destul de rar, are un aspect neted și este catifelat. Nu prezintă zone cu exces de sebum, zone uscate, coșuri sau puncte negre.
- ten uscat: este lipsit de elasticitate, are tendință de ridare și iritare. Este tenul care nu reține apă și trebuie hidratat frecvent cu produse pentru ten uscat.
- ten gras: este un ten cu exces de sebum, are aspect lucios și uleios. Este un ten favorabil apariției punctelor negre și coșurilor. Se ridează mai greu, dar are nevoie de produse adecvate pentru ten gras.
- ten mixt: este o combinație între tenul uscat și tenul gras. Trebuie folosite doua feluri de produse de îngrijire, pentru cele două tipuri de piele.
- ten sensibil: tenul sensibil are capilare fragile și tendință de înroșire și iritație.
Acestea sunt tipurile de ten cunoscute. Mai există însă o caracteristică a tenului, cauzată de înaintarea în vârstă: tenul matur. Despre tenul matur vorbim în acest articol: îți spunem ce este, care sunt caracteristicile acestuia și care este ritualul de îngrijire.
Ce este tenul matur
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, metabolismul devine mai lent, iar pielea își schimbă și ea caracteristicile. În plus, se adaugă influența factorilor externi (soarele, dieta, fumatul, îngrijirea neadecvată). Scade cantitatea de elastină și colagen, ceea ce duce, în timp, la apariția ridurilor. În plus, pielea se deshidratează și are tendința de uscare, pentru că se reduce secreția de sebum, iar circulația sanguină devine deficitară. Apar, de asemenea, probleme de pigmentare (petele maronii).
In general, vorbim despre ten matur după 40 de ani. Tenul matur este un ten destul de dificil, în sensul că necesită îngrijire mai atentă. Tenul matur este tenul care și-a pierdut din elasticitate și tonus, este mai predispus la apariția liniilor și ridurilor. Acestea sunt motivele pentru care trebuie introduse în îngrijirea zilnică produse adecvate și atent selecționate.
Care sunt caracteristicile tenului matur
Nu sunt ușor de evidențiat caracteristicile tenului matur, trebuie ținut cont de factori precum:
- tipul de ten;
- existența unor probleme dermatologice anterioare;
- ritualul de îngrijire;
- nivelul de hidratare;
- pH-ul pielii.
Este un lucru cunoscut, un ten matur poate să aibă acnee, cuperoză, sau poate fi foarte sensibil la soare.
Caracteristicile tenului matur sunt:
- tonicitate scăzută;
- pierderea elasticității;
- țesutul conjunctiv își pierde fermitatea;
- cantitatea de colagen scade;
- vitaminele A, D se asimilează mai greu;
- apar ridurile, petele pigmentare;
- pielea devine uscată;
- musculatura slăbește;
- tenul își pierde din luminozitate;
- porii sunt deschiși;
- apare hiperpigmentarea.
Îmbătrânirea pielii nu poate fi stopată, cu toate acestea putem ajuta pielea să se mențină frumoasă cât mai mult timp, printr-un ritual corect de îngrijire, specific tipului nostru de ten, și printr-o vitaminizare profundă a țesutului.
Cum îngrijești tenul matur
Pentru a preveni îmbătrânirea tenului, trebuie să ai o preocupare constantă:
- folosește produse cu protecție împotriva soarelui;
- adoptă o dietă echilibrată și sănătoasă;
- acordă atenție unui stil de viață sănătos;
- renunță la fumat;
- evită abuzul de alcool.
Ritualul de îngrijire a tenului matur presupune:
Rutina de îngrijire a tenului matur nu diferă foarte mult de rutina de îngrijire a celorlalte tipuri de ten. Trebuie însă mai multă atenție la selectarea produselor, acestea trebuie să fie de calitate.
- Curățare/demachiere: curățarea tenului reprezintă baza îngrijirii. Dacă această etapă nu este atent realizată, pielea nu va putea absorbi substanțele hrănitoare, iar porii se vor astupa, ceea ce va permite apariția punctelor negre (Apă micelară cu cărbune și acid hialuronic).
- Ser pentru ten: serul are o consistență mai fluidă decât crema clasică, prin urmare pătrunde mai rapid în profunzimea pielii. Este recomandat să pregătești tenul pentru aplicarea ulterioară a cremei hidratante (Ser tratament antirid).
- Exfoliere: este indicat să incluzi exfoliantul în rutina de îngrijire, cel puțin o dată pe săptămână. Folosește-l pentru înlăturarea celulelor moarte, pentru accelerarea regenerării tenului. Se aplică pe tenul umed, se masează cu mișcări circulare, după care se clătește din abundență.
- Hidratare: crema hidratează, hrănește, dar poate de asemenea să amelioreze acneea și petele pigmentare. Alege întotdeauna crema potrivită, în funcție de vârstă și tipul de ten (Crema pentru ten matur, uscat, ridat Gerovital, Cremă antirid zi Hyaluron C).
Sfaturi pentru întreținerea tenului matur
- Folosește crema antirid, pentru zi și pentru noapte: ai nevoie de o cremă specială, pentru tenul matur.
- Optează pentru creme cu substanțe active precum: coenzima Q10, vitaminele A și E, cofeină. Acestea hidratează puternic, reduc iritațiile, ameliorează ridurile, nu irită ochii.
- Aplică măști hidratante: este recomandat să le folosești pe cele cu argilă, aloe vera, dar de asemenea este important să conțină vitamine, minerale, aminoacizi, enzime.
- Folosește ser cu acid hialuronic: reduce semnele vizibile ale îmbătrânirii pielii și îmbunătățește aspectul tenului. Serul cu acid hialuronic este recomandat pentru toate tipurile de ten.
- Folosește produse cu factor de protecție solară: nu numai la crema hidratantă, dar este recomandat să optezi și pentru produse de machiaj cu factor de protecție solară.
Alege produsele adecvate pentru îngrijirea tenului matur și creează-ți ritualul de îngrijire care ți se potrivește. (Crema lift ultra-activă Aslavital, Cremă antirid contur ochi Gerovital, Pudră de argilă pentru tratamente cosmetice) .
Inapoi la lista de articole