Meniu companie

Campion la gimnastica frumuseţii, Farmec devine partener oficial al Campionatelor Europene de Gimnastică Artistică Petrom

Farmec, cel mai mare producător de cosmetice din România, susţine performanţa sportivă în calitate de partener oficial al Campionatelor Europene de Gimnastică Artistică Petrom, Masculin și Feminin, ediția 2017. Lider pe piața de produse cosmetice, compania clujeană devine, astfel, un susținător important al celui mai elegant și iubit sport din România, prin susținerea competiției desfăşurate la Cluj, în perioada 19 – 23 aprilie.
“Prețuim performanța sportivă și apreciem valorile sportului românesc și de peste hotare. Prin urmare, am fost încântaţi să ne implicăm în acest eveniment de talie internaţională, considerând că gimnastica este o parte importantă a ADN-ului românesc și că fiecare român rezonează cu tradiția și reușitele înregistrate în acest domeniu. Ne declarăm mândri de parteneriatul cu Federaţia Română de Gimnastică, deoarece credem că frumusețea înseamnă în primul rând sănătate și armonie, iar sportul este cea mai bună cale de a atinge acest deziderat. Astfel, avem ocazia de a susține una dintre cele mai importante competiţii sportive chiar la Cluj, oraşul în care a început istoria Farmec şi pe care îl numim acasă. Suntem încrezători în sportivii care reprezintă România, cărora le urăm succes, putere de concentrare, și cât mai multe reușite la această ediție”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.
“Suntem entuziasmați să avem alături Farmec, cel mai sonor nume din mediul de business local, o companie implicată și dedicată profesionalismului și intenţiei noastre de a organiza unul dintre cele mai impresionante evenimente sportive din acest an. Ne dorim foarte mult ca această ediţie să iasă în evidenţă datorită rezultatelor sale remarcabile, iar frumoasa colaborare cu partenerii noştri clujeni să se transforme într-o prietenie de lungă durată”, a declarat Adrian Stoica, Preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică.
Farmec a susținut și în trecut sportul de performanță, prin implicarea în cadrul unor evenimente importante din domeniu. În anul 2011, Farmec a încheiat un parteneriat cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, prin intermediul căruia, brandul Gerovital a fost sponsorul oficial al Echipei Olimpice a României pentru Jocurile Olimpice din 2012. Demarând campania "Hai să aducem România acasă”, Gerovital a susţinut reprezentanţii Echipei României la Londra, prin donarea a 1% din totalul vânzărilor din perioada 14 octombrie – 14 decembrie 2011.
Campionatele Europene de Gimnastică Artistică, Masculin și Feminin, se vor desfăşura la Cluj, în perioada 19-23 aprilie. Este pentru a doua oară când România găzduieşte acest eveniment, după ce în luna mai 1957, una dintre mai importante competiţii din gimnastica mondială a avut loc la Bucureşti. La ediția din acest an vor fi prezenţi sportivi din peste 31 de ţări, printre care se numără Franța, Olanda, Marea Britanie, Italia, Rusia, Ucraina și Belgia. Lotul naţional va fi format din nume sonore ale gimnasticii româneşti, precum Cătălina Ponor, Larisa Iordache, Olivia Cîmpean, Ioana Crişan, Carmen Ghiciuc şi Marian Drăgulescu.

Despre Farmec S.A. Cluj-Napoca

Farmec SA Cluj-Napoca, cel mai mare producător român de cosmetice, este un brand emblemă pentru România, al cărui portofoliu impresionează o lume întreagă prin produse mereu actuale și moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are acreditări internaționale ale proceselor de fabricație și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.
Pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi legate de brand, sfaturi utile din partea specialiştilor noştri, surprize şi concursuri ne puteţi urmări şi pe conturile noastre de social media.
Twitter: @farmec
Facebook: facebook.com/farmec.romania
Site: www.farmec.ro