Meniu companie

Creştere de 10% în prima jumătate a anului

Farmec Cluj-Napoca, cel mai mare producător român de cosmetice, a încheiat prima jumătate a anului cu o creştere de 10% a cifrei de afaceri, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, menţinând ritmul de creştere stabilit la finele primului trimestru. Astfel, vânzările companiei la şase luni au ajuns la 46,7 milioane RON.
Conform rezultatelor Nielsen, raportate pentru intervalul martie-aprilie 2010, cota de piaţă  cantitativă în segmentul produselor de îngrijire a feţei a crescut la 25,3 %, faţă de 23% la începutul anului, în timp ce cotă valorică, pe acelaşi segment, a crescut cu două puncte procentuale, la 18,8%, în perioada martie-aprilie 2010. Creşterea a fost susţinută în primul rând de reinventarea brandului Gerovital, prin lansarea gamei revoluţionare Gerovital H3 Evolution, care a fost foarte bine primită de piaţă, dar şi de vânzările produselor Aslavital.
În primele 4 luni ale anului 2010, brandul Gerovital şi-a consolidat poziţia de lider de piaţă pe segmentul cremelor de faţă, deţinând o cotă cantitativă de 13,8%, în timp ce pe segmentul demachiantelor, laptele Doina se menţine pe prima poziţie, cu o cotă cantitativă de 15,5 %. În categoria produselor body care, Farmec este lider de piaţă pe segmentul cremelor de mâini, cu o cotă cantitativă de  18,9%.
Compania şi-a consolidat, de asemenea, poziţia de lider pe segmentele de demachiante, produse de îngrijire a mâinilor, produse depilatoare, produse pentru bucătărie şi produse anti-calcar.
„Am început anul cu numeroase noutăţi, dar şi cu misiunea de a ne menţine poziţia pe piaţă, într-un context economic tot mai imprevizibil", explica Mircea Turdean, Director General Farmec Cluj-Napoca. „Am încheiat primele şase luni pe plus, principala noastră resursă de creştere fiind dezvoltarea constantă de produse, fie pentru a completa gamele existente, fie pentru a crea altele noi. Unul dintre cele mai importante succese ale primului semestru este nouă gamă Gerovital H3 Evolution, ale cărei vânzări în primele luni de la lansare au depăşit aşteptările noastre. Avem încredere că impactul acestei lansări se va reflecta şi în rezultatele celui de-al doilea semestru."
"Pentru a doua jumătate a anului, pregătim alte lansări şi o campanie de comunicare despre care vom vorbi din toamnă. Lansarea Gerovital H3 Evolution ne-a adus o prezenţă mai vizibilă pe canalele de promovare şi ne dorim să investim în continuare în această direcţie."