Meniu companie

Farmec deschide în Pitești cel de-al doilea magazin Gerovital în sistem de franciză

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, continuă strategia de extindere a companiei prin deschiderea unui nou magazin Gerovital în sistem de franciză, la doar 6 luni de la lansarea oficială a proiectului. Astfel, Farmec îşi consolidează poziţia pe piaţa din România, noul spațiu completând reţeaua de 28 de locaţii deţinute în prezent.
Cu o suprafaţă de 36 metri pătraţi, magazinul Gerovital este amplasat în incinta Centrului Comercial VIVO Pitești, aflat pe Calea București, nr. 36, și urmează conceptul de „Doctor în Frumuseţe”, specific tuturor magazinelor de brand Gerovital. Suma totală investită în lucrările de proiectare şi amenajare a noului spaţiu este de 50.000 Euro, în care este inclusă și taxa de franciză.
„Astăzi sărbătorim atât inaugurarea primului magazin Gerovital din Pitești, cât și faptul că avem un nou membru în familia Farmec. Ne bucurăm că sistemul de franciză, lansat în luna iunie a acestui an, reprezintă un real interes pentru cei care sunt sau vor să devină antreprenori și doresc să investească într-o afacere 100% românească. Pentru investitori, proiectul de francizare reprezintă o oportunitate de business însoțită de pachetul de know-how pe care îl punem la dispoziție, beneficiind de un capital de imagine al unui brand valoros, cu o tradiție îndelungată; iar pentru noi, reprezintă câștigarea unor parteneri strategici în consolidarea culturii noastre antreprenoriale”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.
„Antreprenorii sunt interesați din ce în ce mai mult să investească în business-uri viabile, care garantează o rețetă de succes, motiv pentru care piața francizelor în România este în continuă creștere. Farmec le oferă antreprenorilor un plan fezabil, o strategie testată și îmbunătățită constant, care asigură o dezvoltare durabilă pentru ambii parteneri“, a declarat Mircea Coman, Manager Expansiune Comercială Farmec.

Farmec oferă fiecărui francizat un pachet de know-how complet: de la consiliere și sprijin pentru deschiderea magazinului, până la tehnici de vânzare și programe de pregătire periodice despre relația cu clienții și training-uri despre produsele existente și cele nou lansate, susținându-l să devină, astfel, un membru activ în echipa celui mai mare brand românesc de cosmetice.
Pentru mai multe informații, contactați [email protected]
Cu ocazia inaugurării magazinului, toţi cei interesaţi sunt aşteptaţi cu o serie de promoţii şi oferte speciale. Astfel, vizitatorii vor beneficia de sesiuni de make-up gratuite în intervalul 16:00 – 20:00, pe 4 decembrie, și în intervalul 12:00 – 20:00, pe 7 decembrie, dar şi de teste gratuite de dermoanaliză a tenului pe parcursul întregului an. De asemenea, primii 20 de clienţi vor benefia de extra surprize, precum pachete mixte pentru testare.
În cadrul magazinului, sunt disponibile toate produsele comerciale din gamele Gerovital și Aslavital.
Despre Farmec S.A. Cluj-Napoca

Farmec S.A. Cluj-Napoca – cel mai mare producător de cosmetice cu capital 100% românesc – rămâne un brand emblemă pentru România. Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are certificare internaţională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.
În decembrie 2019, reţeaua de magazine de brand deţinute de Farmec cuprinde 8 magazine Farmec, localizate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara, 20 magazine Gerovital care se găsesc în Cluj-Napoca, București, Constanța, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați, Oradea, Sibiu şi Râmnicu Vâlcea și 2 magazine Gerovital deschise prin sistemul de franciză, la Bacău și Pitești.
Pentru a fi la curent cu noutăţi legate de brandurile din portofoliul Farmec, sfaturi utile din partea specialiştilor, surprize şi concursuri, puteţi urmări conturile de social media:
Facebook: facebook.com/farmec.romania
Instagram:
www.instagram.com/farmec/
Site şi magazin online:
www.farmec.ro