Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, integrează principiile medicinei regenerative de avangardă în producția proprie, continuând astfel activitățile de inovare ale portofoliului de produse. Descoperirile recente în această ramură a medicinei au fost valorificate în crearea gamei Gerovital Luxury, prima pe segmentul de lux al companiei.
“Medicina regenerativă de avangardă și beneficiile acesteia sunt tot mai apreciate la nivelul comunității internaționale de specialitate, iar descoperirile ultimelor cercetări în domeniu accentuează potențialul major al acestei științe în tratamentele cosmetice. Medicina regenerativă a pielii, spre exemplu, urmărește ameliorarea manifestărilor îmbătrânirii fiziologice ale tenului, înscrise în programul nostru genetic, dar și prevenirea deteriorării calității pielii, cauzată de factorii de agresiune externă precum radiațiile UV, factorii climatici sau alimentația necorespunzătoare. Astfel, gama Gerovital Luxury a fost dezvoltată pe baza tehnicilor de regenerare celulară și a sinergiei dintre ingredientele revoluționare din natură. Suntem primul producător din țară care încorporeză acest concept și vom continua seria inovațiilor Farmec prin extinderea portofoliului de produse, în conformitate cu cele mai noi tendințe din domeniul cosmetic”, a declarat Sofia Irimie, Șef Departament Cercetare Farmec.
Bazându-se pe tehnicile medicinei regenerative, Gerovital Luxury valorifică o strategie anti-aging unică, ce contribuie la reducerea manifestărilor îmbătrânirii fiziologice ale pielii şi la neutralizarea efectelor provocate de stresul fizic şi emoţional.
Gama utilizează câteva ingrediente inovatoare, revoluționare în industria de frumusețe. Printre acestea se numără uleiul Lakesis, care are rolul de a întârzia îmbătrânirea celulară programată genetic și extractul de Neuropfroline, care reglează răspunsul celulelor pielii la stresul emoțional și fizic.
Astfel, uleiul Lakesis crește sinteza proteinelor tinereții (Klotho și Foxo) la nivelul celulelor țesutului conjunctiv, reactivează procesele de detoxificare celulară, stimulează activitatea celulară și promovează procesele de tonifiere a dermei. În timp ce extractul Neuropfroline (extract de indigo sălbatic) stimulează eliberarea de endorfine cu acțiune calmantă, care mențin sub control nivelul de stres și restabilesc starea de echilibru a pielii.
La dezvoltarea gamei Gerovital Luxury, au colaborat timp de peste 2 ani, specialiști din multiple arii de expertiză, printre care cercetători din industria cosmetică, farmaciști, medici și ingineri chimiști.
Produsele din gamă se adresează persoanelor cu vârste cuprinse între 25 şi 55 de ani și sunt disponibile în rețeaua de magazine de brand Farmec și Gerovital și în magazinul online www.farmec.ro.