Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, întâmpină primăvara cu lansarea a 27 de noi produse, cuprinse în 3 subgame destinate îngrijirii tenului, corpului şi părului. Fiecare dintre acestea conţine o serie complexă de produse, toate având la bază ingrediente naturale, cu eficienţă demonstrată.
“Farmec este un brand dedicat întregii familii, un brand de încredere, românesc, care a crescut împreună cu consumatorii săi, oferind mereu cele mai bune produse de îngrijire, la un raport corect calitate-preț. Noua linie de produse are la bază ingrediente naturale ce asigură eficiența produselor, o absorbție rapidă și o foarte bună compatibilitate cu pielea. Formulările sunt ușoare, fără parabeni și cu parfumuri hipoalergenice. Este o gamă adaptată perfect necesităţilor unei familii, iar prin intermediul acesteia ne dorim să fim prezenţi în casele cât mai multor români”, a declarat Ioana Borza, Director de Marketing al companiei Farmec.
Pentru îngrijirea tenului au fost create 3 categorii de produse, adaptate necesităţilor tuturor tipurilor de ten – normal, mixt şi uscat. Pentru persoanele cu tenul normal, Farmec a lansat Apa micelară şi Crema hidratantă cu extract de orhidee, care stimulează capacitatea celulelor de a reţine apa timp îndelungat, oferind o hidratare instantă şi restabilind echilibrul natural al pielii. Produsele pentru îngrijirea tenului mixt au la bază extractul de bambus şi includ Crema pete și pistrui şi Crema gel matifiantă, care reglează secreţia sebumului şi optimizează rezervele de apă.
Categoria de produse pentru tenul uscat se bazează pe beneficiile uleiului de argan și este formată din Demachiant pentru ochi şi buze, Demachiant 2 în 1 și Șerveţele demachiante, care îndepărtează rapid chiar şi machiajul rezistent la apă. Crema antirid previne apariţia şi adâncirea ridurilor, cu ajutorul vitaminei E care combate îmbătrânirea cutanată, iar Crema contur pentru ochi, care protejează conturul ochilor, conține Vitamina A și E, antioxidante naturale care contribuie la combaterea proceselor de îmbătrânire. În plus, Vitamina E protejează fibrele de colagen și elastină.
Pentru hidratarea şi catifelarea mâinilor, specialiştii Farmec au elaborat cremele cu 24% glicerină pentru o emoliere instantă a mâinilor, cremele cu dublă protecţie şi loţiunea pentru îngrijirea pielii uscate, precum şi cremele hidratante pentru piele non-grasă. De asemenea, sunt disponibile în 3 variante şi săpunurile ce combat uscarea mâinilor, create pe bază de flori de orhidee, glicerină şi ulei de bambus.
Noua subgamă de îngrijire a corpului include Crema cu ulei de argan, Crema pentru îngrijirea călcâielor cu ulei de bambus, Antiperspirantul pentru picioare şi Șerveţelele umede. Farmec a dezvoltat şi subgama de îngrijire a părului: Șamponul antimătreaţă cu extract de busuioc şi cimbrişor, Șamponul clasic, ce hidratează şi protejează firul de păr cu ajutorul extractului de urzică şi grâu şi Șamponul Activ+ pentru un păr suplu şi mătăsos, care, datorită uleiului de argan şi keratină, creşte rezistenţa firelor de păr. Alte două produse, Șamponul multivitamine cu extract de flori de orhidee, ghimbir, catină și provitamina B5, precum şi Șamponul energizant cu extract de bambus și 5 plante au fost create pentru suplimentarea aportului de vitamine şi energie a părului. În completarea acestei linii, vine şi Balsmul Activ+ cu ulei de argan şi keratină, care lasă părul mătăsos şi hrănit în profunzime.
Noile produse pot fi achiziţionate din toate supermarketurile, hipermarketurile și magazinele de profil din țară, precum și din magazinele Farmec din Cluj-Napoca, Sibiu, Timișoara, Brașov, Târgu-Mureș și Arad. De asemenea, acestea pot fi comandate pe www.farmec.ro.
Despre Farmec S.A. Cluj-Napoca
Farmec SA Cluj-Napoca, cel mai mare producător român de cosmetice, este un brand emblemă pentru România, al cărui portofoliu impresionează o lume întreagă prin produse mereu actuale și moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are acreditări internaționale ale proceselor de fabricație și comercializează produsele din portofoliu în peste 30 țări.
Pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi legate de brand, sfaturi utile din partea specialiştilor noştri, surprize şi concursuri ne puteţi urmări şi pe conturile noastre de social media.
Twitter: www.twitter.com/farmec
Facebook: facebook.com/farmec.romania
Site: www.farmec.ro