Meniu companie

Primul magazin Farmec din Italia a fost inaugurat în regiunea turistică Acqui Terme

Partenerul companiei Farmec S.A. din Franța și Italia, SC Carlgin Sasu, a inaugurat recent primul magazin de brand Farmec din Italia, în Acqui Terme, o zonă turistică aflată la 50 de km distanță de Genova, faimoasă pentru izvorul cu apă sulfuroasă, ce izvorăște la +75°C. De asemenea, zona este renumită pentru centrele de tratament pentru sănătate și frumusețe, recunoscute la nivel mondial.
Situat în centrul orașului, noul magazin își așteaptă vizitatorii într-un spațiu de 65 metri pătrați, modern și prietenos, inspirat de designul existent în toate magazinele de brand Farmec din țară sau din străinătate.
Deschiderea noului magazin a venit ca răspuns la interesul crescut al localnicilor, al românilor din această regiune și al turiștilor (cei mai mulți francezi și germani) față de produsele cosmetice românești. Astfel, ne-am dorit să le oferim consumatorilor de aici un brand cu tradiție și renume internațional și produse de calitate”, declară proprietarul companiei Carlgin Sasu.
Produsele noastre sunt apreciate de consumatorii din Italia și ne bucurăm că putem fi astfel mai aproape de cei care îndrăgesc brandurile noastre. În cadrul noului magazin, deschis de către partenerul nostru, consumatorii vor găsi cele mai noi game lansate, produse eficiente care au la bază formulări inovatoare și vor primi recomandări profesioniste din partea personalului specializat”, a spus, la rândul său, Mircea Turdean, Directorul General Farmec.
Vizitatorii noului magazin din Acqui Terme pot găsi pe rafturi cele mai noi game produse la fabrica din Cluj-Napoca, precum și mărci tradiționale, îndrăgite de consumatori din toate colțurile lumii. Printre acestea se numără dermatocosmeticele din gama Gerovital H3 Derma+, produsele din gamele Gerovital H3 Classic și Retinol, Gerovital H3 Evolution, Gerovital Happiness, Farmec Natural, cât și produse Gerovital H3 Men, dedicate îngrijirii bărbaților.
Magazinul din Italia este al optulea în care produsele Farmec se comercializează în afara țării, după ce, anul acesta, au fost deschise magazinele din Franța (Menton), Grecia (Alexandroupoli) și Spania (Barcelona), iar anii trecuți au fost deschise magazinele din Grecia (Thessaloniki și Katerini), Ungaria (Budapesta) și EAU (Sharjah).
Farmec deține şase magazine de brand în România – în Cluj-Napoca, Arad, Timișoara şi Târgu-Mureș. În prezent, produsele Farmec ajung în peste 30 de ţări, principalele pieţe fiind: Japonia, Ungaria, Grecia, Macedonia, Republica Moldova, EAU, Irak, Kuwait, Canada.
Despre Farmec S.A. Cluj-Napoca
Farmec S.A. Cluj-Napoca, cel mai mare producător român de cosmetice, este un brand emblemă pentru România, al cărui portofoliu impresionează o lume întreagă prin produse mereu actuale și moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are acreditări internaționale ale proceselor de fabricație și comercializează produsele din portofoliu în peste 30 țări.
Pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi legate de brand, sfaturi utile din partea specialiştilor noştri, surprize şi concursuri ne puteţi urmări şi pe conturile noastre de social media.
Twitter: https://twitter.com/farmec
Facebook: facebook.com/farmec.company