Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, marchează un an de la înfiinţarea reţelei proprii de magazine Gerovital, cunoscând în acest interval o expansiune impresionantă la nivel naţional. Compania clujeană este primul jucător local din această industrie care şi-a creat propria reţea de magazine de brand Gerovital şi Farmec (19 magazine) şi care, în prima jumătate a anului 2017, a înregistrat o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro.
„Acum un an, din dorinţa de a oferi consumatorilor noştri o experienţă de brand desăvârşită, am deschis primul magazin Gerovital din România, la Bucureşti. Au urmat alte două deschideri până la final de 2016 – Constanţa şi al doilea magazin din capitală. În 2017 am crescut acest număr până la 11 magazine proprii, din dorinţa de a transforma România într-o zonă a excelenţei în cosmetică, prin aducerea şi mai aproape de români a brandului Gerovital. De jumătate de secol, identitatea Gerovital a fost definită de încredere, eficienţă, inovaţie şi reţete elaborate de specialişti. Toate aceste elemente au fost integrate în conceptul de “Doctor în frumuseţe”, pe care l-am transpus cu atenţie în fiecare magazin inaugurat. Astfel, am creat un concept de magazin unic pe piaţa românească, care se distinge printr-un design inovator şi interactiv, consiliere şi recomandări personalizate, dar şi facilităţi specifice, dedicate tuturor consumatorilor. Ne propunem să ducem acest concept în toate marile oraşe din ţară. Astfel, pentru 2018 am planificat inaugurarea altor 8 magazine de brand Gerovital”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.
Expansiunea masivă a magazinelor în primul an face parte din strategia de extindere naţională a companiei clujene. În 2017, pentru deschiderea noilor puncte de vânzare Gerovital, care însumează o suprafaţă totală de aproape 400 de metri pătraţi, a fost investită suma de jumătate de milion de euro, iar principalele zone de investiţii au fost: amenajarea spaţiilor, trainingul consultanţilor, achiziţionarea aparatelor de dermoanaliză şi promovare.
Cu un număr de vizitatori în continuă creştere, de la sfarşitul anului 2016, până în cea de-a doua jumătate a anului 2017, valoarea medie a coşului de cumpărături în magazine a înregistrat o creştere cu 25%.
Toate magazinele Gerovital sunt amplasate în marile centre comerciale din ţară. Dintre acestea, cele mai mari vânzări sunt înregistrate de spaţiul comercial din Veranda Mall din Bucureşti, inaugurat în noiembrie 2016, în cadrul unui eveniment desfăşurat sub titlul “Lecţia de frumuseţe”.
În cadrul tuturor spaţiilor Gerovital, vizitatorii au la dispoziţie o paletă vastă de produse din gamele Gerovital şi Aslavital. În topul celor mai vândute game se află Gerovital H3 Evolution, Gerovital H3 Derma+ Premium Care, prima linie premium din portofoliul companiei, clasamentul preferinţelor românilor fiind completat de gama Gerovital Equilibrium.
De asemenea, cei care trec pragul magazinelor de brand ale companiei beneficiază şi de o altă facilitate – testele de dermoanaliză. Folosind anumite măsurători instrumentale specifice care analizează nivelul de hidratare, elasticitate, nivelul de sebum și gradul de pigmentare al pielii, dermonaliza ajută la stabilirea tipului de ten. În funcţie de acest rezultat, consumatorii primesc asistenţă dedicată şi scheme de întreţinere personalizate, stabilite de Consultanţii de Frumuseţe prezenţi în magazine.
Lanţul de spaţii comerciale Gerovital are o vastă acoperire naţională, cuprinzând cele mai importante centre urbane din ţară: Bucureşti (3 magazine), Cluj-Napoca, Constanţa, Timişoara, Iaşi, Suceava, Piatra-Neamţ, Craiova şi Ploieşti.
Despre Farmec S.A. Cluj-Napoca
Farmec S.A. Cluj-Napoca – cel mai mare producător român de cosmetice – este un brand emblemă pentru România. Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are certificare internaţională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.
În 2017, Farmec marchează 50 de ani de la prima industrializare a cremei Gerovital. În ultimii ani, brandul Gerovital a deţinut în mod constant primele locuri în topuri importante, aducând în palmaresul companiei numeroase premii şi distincţii.
La finalul lunii august 2017, reţeaua de spaţii comerciale deţinute de Farmec este formată din 8 magazine Farmec, amplasate la Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara şi 11 magazine Gerovital ce se găsesc la București (3 magazine), Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași și Piatra Neamț.
Pentru a fi la curent cu noutăţi legate de brandurile din portofoliul Farmec, sfaturi utile din partea specialiştilor, surprize şi concursuri, puteţi urmări conturile de social media:
Facebook: facebook.com/farmec.romania
Instagram: instagram.com/farmec/
Site şi magazin online: www.farmec.ro