Cluj-Napoca, 26 iunie 2012: În primele patru luni ale anului, Farmec Cluj-Napoca a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 37 mil lei, în creştere cu 8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Farmec a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri de 110.9 milioane lei, cu 15,6% mai mare faţă de 2010, iar pentru anul acesta estimează o creştere ponderată, de 5%, în contextul în care și 2012 se anunţă un an dificil pe toate segmentele economiei.
„În ultimii ani, cifra de afaceri Farmec a crescut constant, evoluţia pozitivă a companiei de la an la an situându-se peste creşterea pieţei pe care activăm. Acest lucru se datorează eforturilor noastre de a veni mereu cu produse noi, cu formule inovatoare, care răspund celor mai diverse cerinţe ale consumatorilor şi care sunt oferite la un raport corect calitate- preţ. Investiţiile pe care le-am făcut în modernizarea liniilor de producţie şi a tehnologiei, ca şi procesele de eficientizare a producţiei şi operaţiunilor au avut de asemenea un cuvânt de spus.”, a declarat Mircea Turdean, Directorul General al Farmec Cluj-Napoca.
În primele 4 luni ale anului 2012, compania Farmec a fost lider de piaţă in categoria produselor de îngrijire a feţei, cu o cotă de piaţă de 24,1% din punct de vedere cantitativ şi pe locul 2 din punct de vedere valoric (16,4%), calculate pe baza datelor ACNielsen din serviciul de retail audit realizat pentru categoria Produse pentru Tenul Feţei, Îngrijirea feţei, pentru 2 perioade bilunare începând cu Ianuarie-Februarie 2012, terminându-se cu perioada Martie – Aprilie 2012, pentru piaţa Total România cu discounteri (Copyright © 2012, The Nielsen Company).
Brandul Gerovital are o cota de piata de 12,5% in volum si 11,1% in valoare în segmentul produselor de îngrijire, iar laptele Doina este lider de piaţă din punct de vedere cantitativ pe segmentul de curăţare a feţei, cu o cotă de 15,4%.
Gama Gerovital Plant Tratament este lider de piaţă din punct de vedere valoric, cu o cotă de 31,8%, cota calculata pe baza datelor AC Nielsen din serviciul de retail audit realizat pentru categoria Tratamentelor de păr, pentru 2 perioade bilunare începând cu Ianuarie-Februarie 2012, terminându-se cu perioada Martie – Aprilie 2012, pentru piaţa Total România cu discounteri (Copyright © 2012, The Nielsen Company).
Produsele pentru îngrijirea locuinţei sunt şi ele lider de piaţă, gama Nufăr situându-se pe poziţia 1 pe segmentul detartranţi, cu 50,7% cotă de piaţă din punct de vedere cantitativ, în timp ce pe segmentul bucătărie, gama Triumf are o cotă de 42,1% (cantitativ), calculate pe baza datelor AC Nielsen din serviciul de retail audit realizat pentru categoria Produse pentru Ingrijirea Locuinței, pentru 2 perioade bilunare începând cu Ianuarie-Februarie 2012, terminându-se cu perioada Martie – Aprilie 2012, pentru piaţa Total România cu discounteri (Copyright © 2012, The Nielsen Company).
Creşterea din primele patru luni a fost susţinută şi de lansarea noii game AslaVital Mineralactiv. Cu o formulă unică, cu argilă naturală din Munţii Pădurea Craiului şi extract ecocertificat de goji, Aslavital Mineralactiv reprezintă soluţia ideală pentru îngrijirea persoanelor cu ten sensibil.
Un motor important de creştere al vânzărilor pentru perioada următoare este promoţia naţională Aur, Argint şi un Bronz Perfect care se desfăşoară în perioada 1 iunie – 12 august 2012 şi include produsele din gama Gerovital Sun. Consumatorii care participă la promoţie vor avea ocazia sa câştige 10 medalii de aur în valoare de 1.000 de euro fiecare şi 3.504 medalioane de argint, sub formă de pandantiv. (detalii pe sun.gerovital.ro). În cadrul acestei campanii FARMEC donează un procent din vânzările generate de Gerovital Sun, echipei Olimpice a României.
Despre Farmec SA Cluj-Napoca
Farmec SA Cluj-Napoca, cel mai mare producător român de cosmetice, deţine mărci recunoscute internaţional, printre care Gerovital H3 Evolution, Gerovital H3 prof. dr. Ana Aslan, Gerovital Plant, Aslavital şi Farmec. Din decembrie 2011, peste 200 de produse din portofoliul Farmec pot fi achiziţionate şi online, direct de pe site-ul farmec.ro.
În prezent, produsele Farmec ajung pe toate continentele, în ţări din Europa, Asia şi America de Nord, unele dintre principalele pieţe fiind Japonia, Liban, Emiratele Arabe Unite şi ţări din Europa, cum sunt Ungaria, Spania, Italia sau Grecia. Din 2002, drept recunoaştere a calităţii produselor sale, compania deţine Certificatul Internaţional de Calitate ISO 9001. Din iunie 2008, Farmec deţine drepturile integrale de utilizare a mărcii Gerovital.
Pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi legate de brand, sfaturi utile din partea specialiştilor noştri, surprize şi concursuri ne puteţi urmări şi pe conturile noastre de social media.
Twitter: https://twitter.com/#!/farmec
Facebook: facebook.com/farmec.company