Împărtăşim cu partenerii noştri, experienţa de peste 100 de ani în industria cosmeticii, pentru a-ţi îndeplini visul de a avea propriul business de succes în franciză cu Farmec!
CINE ESTE FARMEC
Farmec este primul producător local de cosmetice care dispune de o reţea proprie de magazine de brand, a căror cifră de afaceri, la finele anului 2019, a fost de peste 20 milioane lei/ 4.2 milioane euro.
Rețeaua de magazine proprii a ajuns la 30 de unități, cu deschiderea a două noi magazine în 2020 – în Târgu Mureș și Brașov.
MAGAZINELE GEROVITAL
Dezvoltarea magazinelor Gerovital are la bază conceptul unic de „Doctor în Frumuseţe” creat în armonie deplină cu atributele brandului: inovaţie, încredere şi eficienţă.
În cadrul magazinelor Gerovital se regăsesc produse cosmetice de îngrijire a tenului, părului şi corpului, din gamele îndrăgitelor branduri Gerovital şi Aslavital.
Magazinele Gerovital au o acoperire naţională și sunt prezente în cele mai importante oraşe din ţară, în cadrul centrelor comerciale din Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Silbiu, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara.
MAGAZINELE FARMEC
Magazinele Farmec oferă spre vânzare toate brandurile companiei Farmec, inclusiv produsele pentru îngrijirea locuinţei Nufăr şi Triumf.
La nivel naţional, sunt deschise 8 magazine Farmec, situate în zonele centrale din principalele oraşe:Arad, Brașov, Cluj-Napoca, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.
AVANTAJELE FRANCIZEI
Deschiderea unei afaceri sănătoase cu riscuri cât mai mici, pe o durată lungă de timp.
Consiliere şi sprijin, de la analiza locaţiei până la proiectul final al magazinului.
Suport pentru strategia de comunicare și organizarea evenimentului de lansare.
Sprijin şi monitorizarea procesului de deschidere a magazinului, inclusiv sortimentaţie adaptată local, concept şi echipamente necesare în magazin, pregătire personal şi echipă de management.
Francizatul are la dispoziţie toate noutăţile şi inovaţiile reţelei și este membru activ în echipa Farmec S.A.
Suportul acordat continuă și după deschiderea magazinului, prin intermediul unei echipe dedicate francizatului, acţiuni de marketing specifice, programe şi promoţii organizate de Farmec S.A.
INVESTIŢIE. CERINŢE DE BAZĂ SPAŢIU ŞI RESURSE
Suprafaţă: minim 50 mp
Poziţionare: centre comerciale, mall-uri, zone de trafic
Nivel investiţional: peste 35.000 EURO, raportat în mod direct la suprafaţa şi locaţia magazinului.
PROFILUL INVESTITORULUI
Suntem dornici să găsim parteneri care pot dezvolta brandurile Gerovital și Farmec.
Considerăm acest parteneriat drept o relație bidirecțională, pentru care oferim toate instrumentele necesare construirii unei afaceri de succes, prin transparenţă maximă asupra obiectivelor şi rezultatelor urmărite.
ETAPELE DEMARĂRII PARTENERIATULUI CU FARMEC
- Scrie-ne oricând un mesaj pe [email protected]
- Vei fi contactat de reprezentatul Farmec pentru a începe discuţiile legate de franciză.
- Vom face împreună analiza oportunităţilor de business și decidem condiţiile de colaborare.
- Semnăm contractul și lansăm magazinul.
Pentru mai multe informaţii contactează-ne la: