Meniu companie

„Cel mai bun produs nou” la Premiile Piaţa 2017 – gama Gerovital Geluri de duş

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, este unul dintre marii câştigători ai Galei Premiilor Piaţa 2017, obţinând în palmaresul brandului Gerovital premiul la una dintre cele mai importante categorii din competiţie. Gama de geluri de duş Gerovital, lansată în luna iulie a acestui an, a obţinut titlul de „Cel mai bun produs nou”, la categoria produse de îngrijire personală.
“Distincţia oferită de Piaţa are o valoare aparte pentru noi şi suntem extrem de mândri că a fost obţinută de către Gerovital. Acest titlu ne consolidează poziţia pe segmentul produselor de îngrijire a corpului, reprezentând recunoașterea faptului că Gerovital înseamnă excelența românească în cosmetică atât din punct de vedere al calității produselor, cât și al relației speciale pe care o avem cu consumatorii și partenerii de business. Este o realizare frumoasă, pe care am obţinut-o prin inovarea constantă a produselor Gerovital şi prin adaptarea acestora la trendurile actuale ale pieţei. Totodată, ne onorează acest premiu prin încrederea acordată de retaileri, este o apreciere pe care o tratăm cu maxim respect şi importanţă. Astfel, ne luăm angajamentul să oferim în continuare atât partenerilor, cât şi tuturor consumatorilor, cele mai inovatoare şi performante produse”, a declarat Mircea Turdean, Director General al companiei Farmec.
Farmec este una dintre cele 27 de companii premiate în cadrul celei de-a XII-a ediţii a Premiilor Piaţa. A fost desemnat câştigător în urma voturilor exprimate de 758 de electori, dintre care 609 comercianţi independenţi, 17 manageri de achiziţii din Top 20 retaileri, 58 de directori de vânzări din Top 100 companii furnizoare şi 69 de directori de marketing din Top 100 companii din retail şi FMCG. Firma de cercetare ISRA Center Marketing Research a gestionat şi în acest an etapa de votare.
La categoria produse de îngrijire personală, gama Gerovital Geluri de duş a fost desemnată drept cea mai bună din 2017. Linia are la bază extracte naturale şi este disponibilă într-o paletă variată de formulări, printre care cremă de duș și cremă de corp sub duş.
Fiecare produs din gamă are propriul său parfum specific, astfel încât să confere senzaţii diferite consumatorilor – de prospeţime, de energizare sau de relaxare. Acestea sunt disponibile în mai multe varietăţi de ambalare: de 250 ml, 400 ml şi 750 ml şi pot fi achiziţionate din toate supermarketurile, hipermarketurile și magazinele de profil din țară, din magazinele de brand ale companiei, precum şi din magazinul online www.farmec.ro.
Distincţia acordată continuă seria de premii obţinută de Gerovital în acest an, printre care se numără titlul de “Superbrand 2017” şi “Produsul Anului 2017”.

Despre Farmec S.A. Cluj-Napoca
Farmec S.A. Cluj-Napoca – cel mai mare producător de cosmetice cu capital 100% românesc – rămâne un brand emblemă pentru România. Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are certificare internaţională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.
În 2017, Farmec marchează 50 de ani de la prima industrializare a cremei Gerovital. În ultimii ani, brandul Gerovital a deţinut în mod constant primele locuri în topuri importante, aducând în palmaresul companiei numeroase premii şi distincţii.
La finalul lunii octombrie 2017, reţeaua de magazine de brand deţinute de Farmec cuprindea 8 magazine Farmec, amplasate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara şi 12 magazine Gerovital care se găsesc în Cluj-Napoca, București (3 magazine), Constanța, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț și Galați.
Pentru a fi la curent cu noutăţi legate de brand-urile din portofoliul Farmec, sfaturi utile din partea specialiştilor, surprize şi concursuri, puteţi urmări conturile de social media:
Facebook: facebook.com/farmec.romania
Instagram: instagram.com/farmec
Site şi magazin online: www.farmec.ro